Achillea millefolium L. (coada şoricelului)
Anca Miron
Provenienţă : Achillea millefolium L., Achillea collina Becker
Furnizează produsul: Millefolii flos
Descriere botanică
Sunt cunoscute numeroase specii, subspecii şi chiar microspecii de Achillea între care există diferenţe de ordin citogenetic, morfologic şi chimic; ele alcătuiesc un aşa-numit agregat care furnizează Millefolii flos.
Achillea millefolium L., din familia Asteraceae, denumită popular coada şoricelului, este o plantă perenă, erbacee, care prezintă în sol un rizom lignificat, din care se dezvoltă “stoloni subterani. Tulpina este erectă, înaltă de 40-80 cm. Planta prezintă două feluri de tulpini: cele florifere, care poartă inflorescenţele, sunt ramificate, înalte, crecte, cu internodii lungi, pubescente, şi cele cu internodii scurte, care poartă numai frunze.
Frunzele sunt alterne, 2-3 penate, sectate, lanceolate, cu număr mare de lacinii. Cele bazale sunt mai scurte, iar cele tulpinale sunt lungi de până la 8 cm. Florile sunt dispuse în corimb compus din numeroase antodii de formă ovoidă sau plobuloasă. Fiecare antodiu este format din 5-6 flori ligulate, radiare, albe, uneori cu o nuanţă cenuşie sau roz, formate din trei lobi. Florile tubulare, în număr de 15-20, sunt hermafrodite, având o corolă cu 5 zimţi, un ovar inferior şi 5 stamine concrescute. Fructul este o achenă alungită de 2-3 cm lungime. |
Produsul vegetal Millefolii flos, constituit din florile şi mai rar din toată partea aeriană înflorită, are un gust amar şi mirosul aromat, caracteristic.
Pe piaţa farmaceutică europeană se comercializează în momentul de faţă şi florile de Achillea collina Becker, care provin numai din cultură. Industria farmaceutică preferă florile acestei specii, datorită conţinutului mai bogat în principii active, precum şi lipsei unor alergeni.
Coada şoricelului .este răspândită în zonele temperate ale Europei, în Peninsula Balcanică, Italia, Germania şi se întâlneşte frecvent în Asia şi America de Nord. Specia
se extinde până la altitudinea de 1.000 m. În flora spontană a ţării noastre există 12 specii de Achillea, iar drogul colectiv Millefolii flos reprezintă, în funcţie de zona de provenienţă, un amestec a mai multor specii de Achillea.
Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt ţările din estul şi sud-estul Europei şi Marea Britanie.
Utilizări tradiționale
Conform datelor pe care le găsim la Plinius, denumirea de Achillea ar proveni de la Ahile, elevul lui Chiron, care a observat pentru prima dată calităţile: terapeutice ale florii, utilizând-o în tratamentul rănilor. Millefolium înseamnă „1.000 de frunze” şi se referă la numeroasele lacinii care alcătuiesc frunzele.
În medicina populară, produsul este frecvent folosit ca hemostiptic în tratamentul hemoroizilor, tulburărilor menstruale şi pentru îndepărtarea transpiraţiei (sub formă de băi).
Aproape peste tot în Europa, preparatele din coada şoricelului se foloseau la tratarea rănilor şi a tăieturilor. În Banat se utiliza sucul de presare din inflorescenţa proaspătă pentru a trata negii de pe faţă, dar şi alte boli de piele, iar în Bihor era apreciat pentru tratarea impetigoului. Frunzele uscate şi pulverizate se puneau între degetele de la picioare contra opărelii, iar pasta rezultată din zdrobirea frunzelor proaspete: se punea pe bătături.
Singur sau în amestec cu cimbrul de câmp, uneori şi cu muşeţel, folosea pentru prepararea unui ceai care se administra în afecţiuni bronşice, dar şi în astm. Ceaiul sau decoctul se luau contra durerilor de stomac, a colicilor intestinale şi a diareii. În amestec cu chimion, mentă şi partea aeriană înflorită de la Cenraurium umbellatum se indica sub forma decoctului pentru combaterea dispepsiilor şi a pirozei. În Bucovina, femeile beau infuzia pentru pornirea fluxului menstrual, dar şi pentru tratarea leucoreei.
La Sălciua, în Munţii Apuseni, ţăranii fierbeau floarea cu frunză de fragă şi cimbru, fiertura fiind dată vacilor „când le mânca aia spurcată” (când urina devenea albă, cu
aspect purulent).
În Evul Mediu, Achillea millefolium se cultiva în Peninsula Scandinavă, înlocuind hameiul la prepararea berii.
Compoziţie chimică
Millefolii flos conţine 0,2-0,5% ulei volatil, lactone sescviterpenice de tip proazulene guaianolidice (achilicina = 8-acetoxi-artabsina, 8-angeloxi-artabsina şi 2,3-dihidroxiacetoxi-matricina). Alături de aceste proazulene. genuine, în produsul vegetal se găsesc şi alţi derivați guaianolidici, neazulenogeni: achilina, 8-hidroxi- şi 8-acetoxi-achilina, precum şi analogii stereochimici leucodina şi matricarina, cu gust amar.
La distilare cu vapori de apă, furnizează aşa-numitele „azulene verzi”, a căror acţiune farmacologică seamănă cu cea a camazulenei.
În cariotipurile neazulenogene, substanţele amare de tip sescviterpelactone aparţin atât grupului guaianolidic (achilina = leukodina), cât şi germacranolidic (milefina, balcanolid-acetat).
Mai conţin poliine (pontica-epoxid, cis- şi trans- matricariaester), derivați flavonici (apigenol, luteolină, alături de 7-O-glucozidele lor, C-glicozil-flavone), acizi polifenolcarboxilici, triterpene, steroli, compuşi cu azot (colină, stahidrină, betonicină = ahileină), cumarine, taninuri. En-in-dicicloeterul, caracteristic muşeţelului, nu se găseşte i în Achillea millefolium decât în rădăcini. |
Pe lângă sescviterpenele menţionate, în uleiul volatil au fost identificate numeroase alte componente, mai importante cantitativ fiind camforul, sabinenul, 1,8-cineolul, a- şi B-pinenul, cariofilenul.
S-a demonstrat că există o legătură directă între prezenţa proazulenelor şi gradul de poliploidie. Astfel, uleiul volatil obţinut prin antrenare cu vapori de apă de la exemplare octaploide conţine aproximativ 80% monoterpene oxigenate, în principal linalool; cel
obţinut din plante hexaploide conţine aproximativ 40% mono- şi sescviterpene Oxigenate,
alături de circa 50% mono- şi sescviterpene neoxigenate, precum şi camazulena,
Acţiuni farmacologice şi întrebuințări
Acest produs vegetal are utilizări foarte asemănătoare cu cele ale produsului Marricariae flos (inflorescenţele recoltate de la Matricaria recutita L., Asteraceae, muşeţel).
Intern, se foloseşte ca antiflogistic, spasmolitic, stomahic, carminativ şi colagog în tratamentul disfuncţiilor gastrointestinale (inflamații, diaree, flatulenţă, crampe), disfuncţiilor biliare, inapetenţei.
Datorită conţinutului de ulei volatil, preparatele galenice din coada şoricelului au o acţiune spasmolitică la nivelul tractului digestiv, organele vizate în primul rând fiind
intestinul, vezica biliară şi capilarele de la nivelul mucoaselor respective. Acţiunea se rea- lizează prin antagonizarea acetilcolinei, respectiv inhibarea ATP-azei sodice membranare.
La realizarea efectului spasmolitic contribuie în mod decisiv şi flavonoidele derivate de la apigenol şi luteolină.
Pe lângă efectul spasmolitic exercitat asupra musculaturii netede intestinale şi biliare de către componentele terpenoidice din compoziţia uleiului volatil existent în produsul vegetal, acesta influenţează favorabil tulburările de secreție şi motricitate gastrică. În plus, efectele antiseptice pe care le dezvoltă în procesele fermentative, stimularea colertzei şi a eliminării bilei în intestin influenţează pozitiv simptoimatologia biliară. Derivaţilor proazulenici le revine acţiunea antiinflamatoare.
Mod de utilizare
Extern se foloseşte ca antiflogistic, cicatrizant, antiseptic în inflamații de la nivelul pielii şi mucoaselor, răni deschise. Achillea collina Becker este specia cu cel mai scăzut potenţial alergen şi efectul – terapeutic cel mai puternic, fapt pentru care, aşa cum menţionam deja, legislaţia multor ţări europene prevede recoltarea materialului vegetal din culturi controlate.
Intern, produsul se foloseşte frecvent sub formă de infuzie şi, mai rar, ca suc proaspăt de presare. Infuzia se prepară din 2-4 g produs vegetal şi 150 mL apă fierbinte; se
filtrează după 10 minute. Se recomandă o cană de infuzie proaspăt preparată, caldă, de 3-4 ori pe zi, între’ mese, Extern, se administrează extracte alcoolice, apoase şi chiar eterice sub formă de cataplasme, loţiuni sau băi (100 g produs vegetal la 20 L apă).
Produsul vegetal sau extracte obţinute din acesta intră în componenţa unor ceaiuri sau preparate industriale utilizate în tratamentul unor disfuncţii gastrointestinale sau biliare ; se mai foloseşte ca adjuvant în preparate cu acţiune antitusivă, expectorantă, antiflebitică, antivaricoasă, precum şi în unguente pentru acţiunea cicatrizantă.
Millefolii flos intră în componenţa multor ceaiuri, şi anume : ceai gastric, ceai contra colicilor, ceai hepatic, ceai laxativ, ceai antihemoroidal..
Un extract din partea aeriană înflorită proaspătă de coada şoricelului este condiţionat într-o asociere cu alte şase extracte vegetale sub forma medicamentului homeopat
Imunpret”N care se adresează profilaxiei şi tratamentului infecțiilor respiratorii recidivante, studiile clinice dovedindu-i eficienţa şi în cazul copiilor peste vârsta de 3 ani.
Siguranţă în administrare
Este contraindicată administrarea extractelor din Millefolii flos în cazurile de hipersensibilitate la Asteraceae (de exemplu, la flori de coada şoricelului, muşeţel, arnică, armurariu). Rar, la contactul cu pielea, florile pot declanşa fenomene alergice care constau în înroşire locală şi formare de mici vezicule ; acest efect este mai vizibil la persoanele care, făcând excursii în munţi sau trecând prin vegetaţie bogată în coada şoricelului, ajung să atingă planta cu pielea încălzită şi transpirată a braţelor sau a picioarelor.
La aplicare externă, extractele din Millefolii flos pot să producă alergii de contact caracterizate prin apariţia unor vezicule ; în această situaţie se impune oprirea imediată
a tratamentului. Se pare că un peroxi-derivat guaianolidic, a-peroxi-achifolid, este răspunzător de efectele alergene ale extractelor din Millefolii flos.
Bibliografie
Beer, A.M., Schilcher, H., Loew, D., Deutsche Apotheker Zeitung, 153 (34), 2013, pp. 54-59.
Benedek, B., Kopp, B., WMV, 157 (13-14), 2007, pp. 312-314.
Berger, T., MMW-Forischr. Med., 11, 2008, pp. 85- 90.
Bohn, |. U., PTAheute, 7, 1993, p. 86.
Gessner, A., Natura Med., 6, 2009, pp. 24-26.
Jiger-Becker, K., MMW-Fortscli. Med., 17, 2012, pp. 78-79.
Kastner, U., Foliaca, 3, 1999, p. 12.
Kastner, U., Z. Phytotherapie,7 (3), 2013, pp. 4-6.
Pinnisch, B., Z. Phytotherapie, 4 (5), 2010, pp. 4-5.
Saller, R., Z. Phytotherapie, 2 (5), 2008, pp. 6-8.
Weber-Fina, U., PTAheute, 27 (9), 2013, pp. 50-54.
Wlach, W., Saukel, J., Kubelka, W., Sci. Pharm., 65, 1997, p. 27.
Wolters, B., Deutsche Apotheker Zeitung, 129, 1999, p. 3675.